
Dana Loghin a obţinut locul al treilea în proba de 3.000 metri plat la Campionatul European pe echipe desfăşurat în Estonia.
Sportiva pregătită de antrenorul Vasile Ibăşfălean a reuşit un nou record personal în această probă şi a punctat pentru România, care a ratat însă calificarea în Superliga de atletism.Dana Loghin a participat cu echipa naţională de atletism a României la Campionatul European pe echipe – Liga I care s-a desfăşurat între 21 şi 26 iunie, la Tallinn, în Estonia. Atleta medieşeancă a reuşit un timp foarte bun şi s-a clasat pe poziţia a treia. Rezultatul din Estonia reprezintă un record personal pentru Dana Loghin care speră să îşi facă baremul de calificare în proba de 3.000 metri obstacole pentru Campionatul European care se va desfăşura în Elveţia în luna august.






























































