Acasă Nova TV

Europarlamentare la talpa ţării: Oi găsi eu ce să votez!

39

Europarlamentare la talpa ţăriiDincolo de discursurile de la Bucureşti şi de panourile electorale care împânzesc marile oraşe, sătenii din Topârcea, un loc parcă uitat de timp, nu ştiu mai nimic despre candidaţii la europarlamentarele din 25 mai sau despre Parlamentul European. Ce ştiu, însă, sigur este că vor pune ştampila pe buletinele de vot.

Localitatea nu are apă curentă, nici canalizare, nici şcoală şi nici măcar un autobuz care s-o lege de marele oraş. Chiar dacă foarte mulţi au pensii de mizerie şi trăiesc mai mult din agricultură, oamenii din Topârcea, ca mai toţi sătenii români, sunt un electorat disciplinat.

„Văd slab de tot, sunt în pensie de boală de 14 ani. Mă duc la vot, pe buletin văd cam greu, dar mai sunt acolo oameni pe care îi întreb. Nu ştiu nimic despre Parlamentul European, nici la TV nu mă uit, că nu am cum, dar oi găsi eu ce să votez. Pun ştampila, sara bună! Pe mine nu mă ajută cu nimic Parlamentul European, am pensie de 350 de lei, pot trăi oare cu pensia aia? Mă duc la vot, aşa, ca să votez şi eu“, spune Ion Cărătuş (52 de ani), localnic.

Europarlamentare la talpa ţării 1  În praful singurei străzi asfaltate din sat, tanti Cleopatra Filip (77 de ani) trage după ea un butoi mare, de plastic. Şi ea merge la vot, chiar dacă nu ştie pentru ce: „Om merge la vot, că nu avem ce face. Aici, la ţară, dacă nu te duci la vot, te ia de păr. De Parlamentul European aud la radio toată ziua, oamenii acolo se distrează, să ferească Dumnezeu! Dau atâta bănet la ăia care dorm în parlamentul lor, iar noi nu avem o pensie cu care să ne descurcăm. Nu ştiu cine candidează, nu mă interesează, văd acolo pe ce pun ştampila. Am văzut că e o fată, o femeie, aici pusă pe gard, să vedem care o fi“. (sursa: Adevărul de Sibiu)

Citeşte articolul complet AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here