
Echipa Gaz Metan Mediaş întâlneşte sâmbătă BCM U Piteşti în cadrul etapei a 12-a a Ligii Naţionale. Meciul este unul important pentru echipa condusă de Marcel Ţenter, prin prisma locului, deloc satisfăcător, ocupat de gazişti în clasament.
Gaz Metan merge la Piteşti cu foame mare de puncte şi cu un moral bun după calificarea în şaisprezecimile Fiba Eurochallenge. Antrenorul Marcel Ţenter este optimist şi crede că o victorie împotriva BCM U Piteşti ar putea reînnoda şirul victoriile pentru echipa sa.