
De miercuri, de la prânz, circulația pe centura ocolitoare în zona Sibiu Vest a fost modificată.
Intrarea, respectiv ieșirea de pe centura cu profil de autostradă se face de acum prin intermediul noului nod rutier, amenajat în vederea deschiderii autostrăzii Sibiu – Săliște. Noul sistem de trafic include două sensuri giratorii și un viaduct. Acest viaduct va fi traversat de șoferii care vin dinspre Veștem sau Șura Mică în direcția Sebeș sau de cei care merg înspre Șura Mică dinspre Zona Industrială Vest.Noul sistem de circulație este, deocamdată, provizoriu, mai multe bretele fiind închise circulației. Acestea vor face – în zilele imediat următoare – legătura cu lotul patru al autostrăzii Sibiu – Orăștie, lot executat de Euroconstruct Trading 98 în asociere cu Astaldi și Astalrom.
”Am deschis acest nod rutier cu variantele provizorii de circulație pentru a putea demola sensul giratoriu și a lega cele două porțiuni de autostradă. În cursul zilei de sâmbătă este programată și asfaltarea acestei zone”, a declarat Sorin Scarlat, directorul adjunct al asocierii de constructori.
În cursul acestei zile se definitivează și nodul rutier de la Săliște, unde va fi făcută legătura între lotul IV de autostradă și DN1. Practic, după legarea centurii de lot IV, porțiunea de autostradă disponibilă circulație va măsura aproximativ 34 de km.
VEZI articolul complet, FOTO & VIDEO: Turnul Sfatului




























































