
Sper că-mi vei deschide cadoul din curiozitate. E în interiorul acestui articol. Ştiu că tu eşti convins că nu te numeri printre cei corupţi. Uneori, de obicei când rămâi singur şi ţi-e puţin frică, admiţi că ai şi tu câteva păcate. După cum avem, de altfel, cu toţii. În definitiv, care dintre noi nu a păcălit pe cineva sau şterpelit ceva, măcar o data? Doar că, exista un lucru important la care nu te-ai gândit vreodata: corupţia şi păcatul nu sunt sinonime. “Căci păcatul se iartă, dar corupţia nu”.Această observaţie a făcut-o un domn mult mai inţelept şi mai experimentat decât un simplu jurnalist. Vei afla la final cine este el, dar iţi spun de pe acum că a trait ani buni intr-o ţara la fel de coruptă precum e România astăzi şi a ocupat o funcţie care i-a permis să se frece zilnic de politicieni deştepti, agili şi stilati. Aşa ca tine.
… Dacă răspunzi cu DA la cinci din următoarele întrebări, atunci află că sigur miroşi foarte rău.
Şi cine vrea să trăiască ştiind că aproape toţi ceilalţi sunt scârbiţi de el?
VEZI întrebările şi articolul complet: AICI




























































