Mutarea Romgazului şi Transgazului – sau a managementului – la Bucureşti arată pregătirile febrile pentru „regionalizare”: mutăm tot în Capitală, descentralizăm responsabilităţi şi centralizăm resurse: un fel de „voi cu munca, noi cu banu’”. Asta în timp ce ni se spune că e criză şi că naţiunea musai să fie unită – iar pe la spate aceeaşi naţiune e furată, fie că trăieşte la Mediaş, fie că-i la Tecuci sau la Sighet.
De la descoperirea primului zăcământ de gaz în Ardeal, la Sărmăşel – Mureş, în 1909, capitalele şi-au disputat tot felul de întâietăţi: dar nici Budapesta imperială şi nici Bucureştiul (inclusiv în comunism) n-au îndrăznit să ia Transilvaniei perla coroanei.
Asta până la Niţă – probabil e gestul lui de recunoştinţă că oamenii de aici l-au primit decent odată, mai demult, când tânărul stagiar de pe lângă Iaşi a ales – cum altfel? – Braşovul ca loc de trai şi muncă.
Oare cum ar fi ca toate companiile nemţeşti să fie obligate să-şi mute sediul la Berlin? Cele franţuzeşti la Paris, cele italiene la Roma?
În loc să facă desene pe hartă, tovarăşul ministru ar face bine să se gândească de ce n-au mai fost atinse performanţele din 1976, când producţia de gaz înregistra 29,8 miliarde metri cubi – azi se produc de opt ori mai puţin, „graţie” hârţogărarilor din ministere. Să se mai gândească, iarăşi, că la Mediaş s-au format şi muncesc cei mai buni specialişti în domeniu şi că înghesuirea birocraţilor la Bucureşti nu e o soluţie.
Articol complet şi foto: City News
