Acasă Nova TV

Colţu` lui Alex – În căutarea timpului pierdut

47

Noaptea vine şi pleacă într-o secundă. Ziua apuc să număr, şi a trecut şi ea. Timpul lui Moromete care avea răbdare nesfârşită cu oamenii nu a mai ajuns în prezent. Suntem în zodia timpului grăbit. E deja februarie… Aţi văzut „Pianistul”  lui Polanski ? „Mâncarea e mult mai importantă decât timpul” spune actorul principal în timp ce îşi scoate ceasul de la mână cu intenţia de a-l vinde. Ceasul, o creaţie perfectă, creată de o fiinţă imperfectă, căruia unii dintre noi i-au dedicat viaţa. Instantaneu îmi aduc aminte de o întâmplare de acum câţiva ani. Mergeam pe stradă, şi întâmplător am văzut pe cineva care ieşea dintr-un imobil cu un ceas vechi în mână. În faţa mea era o clădire veche, ca atâtea altele din centrul istoric al Mediaşului. Nici o firmă afară, nimic. Am intrat în gang, şi am zărit o uşă. Am decis să bat. O voce mi-a spus intră. Am păşit într-o încăpere nu foarte mare. În faţa mea se afla un bărbat în vârstă, care mă privea. M-au frapat imediat orologiile de pe pereţi. Multe, vechi, cum nu mai văzusem până atunci. Vocea bărbatului m-a trezit la realitate. Era cel pe care aveam să îl numesc atunci ceasornicarul Mediaşului, Ion Cantacuz. Avea 82 ani şi continua să repare ceasuri. Asta făcea de şase decenii. Avea răbdare cu timpul, iar timpul avea răbdare cu el. Asta nu se mai întâmplă însă acum. Avem totul, însă pe repede înainte, iar conţinutul de cele mai multe ori lipseşte. Suntem într-o continuă alergare, mereu încercăm să câştigăm puţin timp. L-am inventat iar acum ne marchează existenţa ca efemeră în raport cu universul. Ironic, nu vi se pare ? Şi totuşi trece timpul prea repede, sau pur şi simplu ne-a scăpat printre degete ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here