
O baracă metalică plină cu baloţi de paie a ars la Târnava.
Detaşamentul de Pompieri Mediaş a fost solicitat sâmbătă seara în jurul orei 20:30 în comuna Târnava. O baracă plină cu baloţi de paie a luat foc, iar incendiul ameninţa să se extindă şi la o anexă.
La faţa locului au intervenit trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Toţi baloţii au fost distruşi de flăcări. Nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii au demarat o anchetă pentru a afla cauza incendiului.
ACTUALIZARE:
Conform ISU Sibiu, incendiul a fost lichidat în jurul orei 2:00 noaptea.





























































