Acasă Nova TV

8 copii au ajuns la Spitalul Mediaş cu toxiinfecţie alimentară | VEZI amănunte

3155
Angajații din spitale și domeniul asistenței sociale nu mai pot demisiona

8 copii au ajuns la Spitalul Mediaş cu toxiinfecţie alimentară.

Aceștia fac parte dintr-un grup mai mare de sportivi din București aflați în cantonament în municipiul Mediaș și care sunt cazați la Hotelul BinderBubi.

În această dimineaţă, patru băieţi şi patru fete cu vârste cuprinse între 8-10 ani au acuzat greţuri, vărsături şi febră. Aceştia au fost transportaţi de ambulanţe la Unitatea de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Mediaş, unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale. Diagnosticul pus de medici a fost toxiinfecție alimentară.

 

Reprezentații hotelului la care sunt cazați copiii din București nu au dorit să comenteze cazul de toxiinfecție alimentară.

ACTUALIZARE: Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au verificat condițiile în care s-a produs incidentul de la Hotelul BinderBubi. Aceștia au găsit alimente expirate care au fost retrase din circuitul de consum. Mai jos puteți vedea comunicatul integral al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu.

,,Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Sibiu a deplasat o echipa de comisari pentru a verifica conditiile care au condus la producerea incidentului din data de 04.08.2016 din orasul Medias, judetul Sibiu, in urma caruia un numar de 8 copii cu varste intre 8 si 12 ani au fost transportate la spital .
In urma verificarilor efectuate de comisarii C.J.P.C Sibiu s-au constat urmatoarele deficiente si abateri de la normele si legislatia in vigoare care reglementeaza conditiile obligatorii de functionare a unitatilor de primire turistica cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică precum si a legislatiei privind protectia consumatorului :

Comercializarea de produse care aveau data-limita de consum depasita, incalcandu-se art.5 din OG 21/92(r), astfel:
– branza proaspata de vaci, data-limita de consum 02.08.2016, cantitate 4 Kg,
– sunca jambon , data-limita de consum 17.07.2016, cantitate de 3 kg,
– jambon crud-uscat, data-limita de consum 07.06.2016, cantitate 1 kg
– bere Ciuc, data-limita de consum 15.02.2016 cantitate 4 sticle.
• Lipsa partiala elemente de identificare si caracterizare pentru crenvusti, carne de porc si carne de vita, portionate si conglate, in cantitate totala de 4 Kg , incalcandu-se art.19 din OG 21/92(r)
• Nerespectarea conditiilor de depozitare impuse de producator penrtu branza proaspata de vaci, tinuta in congelator, cantitate 4 Kg, incalcandu-se art.7(b) lin 5 din OG 21/92 (r).

S-a dispus oprirea definitiva de la comercializare si retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu data-limita de consum depasita, a produselor fara elemente de identificare si caracterizare precum si a produselor care nu respecta conditiile de depozitare impuse de producator si s-a intocmit proces verbal de distrugere.

Operatorul economic a fost invitat, conform procedurilor in vigoare, la sediul C.J.P.C Sibiu pentru a prezenta mai multe documente solicitate, urmand ca dupa analizarea acestora, de catre comisarii CJPC, si incadrarea abaterilor, sa se aplice amenda contraventionala corespunzatoare iar in functie de gravitatea faptelor constatate, se are in vedere dispunerea opririi temporare a unitatii de cazare si alimentatie publică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.