
Mihai Macaveiu este favorit la câştigarea alegerilor locale din luna iunie.
Declaraţia aparţine primarului Teodor Neamţu care a făcut un top al candidaţilor la Primărie. În viziunea acestuia, reprezentatul PSD va lupta pentru această funcţie cu independentul Cristian Marian, în timp ce locurile trei-patru şi le vor disputa Gheorghe Roman şi George Petrescu.
Invitat în cadrul emisiunii ,,În Linia Întâi’’ la Nova TV, Teodor Neamţu a explicat că în opinia sa Mihai Macaveiu este favorit să câştige alegerile pentru funcţia de primar. Edilul-şef al Mediaşului a făcut şi un top al candidaţilor.






























































