Acasă Nova TV

Caz penal | Muncitorii au distrus o frescă medievală, la Mediaș

975

Singura inscripție medievală de pe turnurile fortificației din Mediaș a fost distrusă de muncitorii care, culmea, sunt angajați ca să renoveze cetatea. Lucrarea, datată 1641, se afla pe Turnul Fierarilor și a căzut sub loviturile de ciocan ale echipei care a dat jos tencuiala, așa cum prevede contractul de execuție.

Muncitorii nu se aflau, însă, sub supravegherea unui specialist și nu și-au dat seama de valoarea pe care o avea desenul. „Din greșeală s-a întâmplat. Noi trebuie să dăm tot jos, ca să refacem zidul din spate. Ce să-i faci, numai cine nu muncește, nu greșește”, este explicația unuia dintre muncitorii care lucrează la zid și care refuză să își ofere numele complet.

Stricăciunea a ajuns și la urechile reprezentanților Primăriei, principalul beneficiar al acestei renovări. Administrația locală consideră, însă, că firma a făcut toate demersurile necesare pentru remedierea situației.Schmiedgasser Turm Mediasch

„S-au cerut explicații firmei, iar firma SC Teracom SRL, firma care execută lucrări de reabilitare pe tronsonul 2, respectiv Turnul Fierarilor, a încheiat un contract cu domnul Liviu Tudoran Ciungan, pictor restaurator atestat, în vederea restaurării emblemei de epocă, situată pe fațada de sud”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ioana Făgădar.

Citeste mai mult pe Turnul Sfatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.