Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu efectuează verificări în vederea identificării unui minor de 11 ani care, în data de 24 mai, a plecat într-o direcţie necunoscută de la stâna bunicilor situată pe raza localităţii Apoldu de Jos. Poliţiştii din cadrul Postului de Apoldu de Jos s-au sesizat din oficiu cu privire la dispariţia minorului de la domiciliu, minorul nefiind la prima plecare voluntară. În trecut, acesta a mai plecat de la bunicii paterni cu intenţia de a merge la bunicii materni care locuiesc în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea.
Semnalmente: înălţime 1,50 m, greutate 30 kg, constituţie slabă, păr şaten, fir drept, ochii căprui, ten deschis.
Semne particulare : nu prezintă.
Nu se cunosc obiectele vestimentare pe care le purta la data dispariţiei. .
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest minor sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul de Urgenţă 112.
ACTUALIZARE:
Referitor la dispariţia de la domiciliu a minorului Vulcu Cătălin Ciprian, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de poliţiştii sibieni acesta a fost identificat în data de 4 iunie a.c., la o stână situată pe raza satului Topârcea, judeţul Sibiu.






























































