
A provocat un accident cu 4 răniți și a plecat de la locul faptei
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație, produs pe DJ 106 S, între localitățile Vurpăr și Roșia. Au fost implicate două autoturisme.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106 S, între localitățile Vurpăr și Roșia, un bărbat, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Vurpăr.
Conducătorul auto în vârstă de 21 de ani, precum și pasagerii din autoturismul condus de acesta, respectiv trei minore în vârstă de 13, 15 și 16 ani, toate domiciliate în localitatea Vurpăr, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Unul din conducătorii auto implicați în accident a părăsit locul producerii acestuia. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării lui. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier” spune Vlad Teodosiu, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ dintre care una cu medic, au intervenit de urgență între localitățile Roșia și Vurpăr la un accident rutier.
„La fața locului echipajele au acordat asistență medicală pentru 4 persoane. Este vorba de 3 fete minore, în vârstă de 13, 15 și 16 ani și un bărbat în vârstă de 21 de ani. Aceștia au suferit diferite traumatisme ușoare și au fost transportați la spital” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a intervenit cu două echipaje, unul cu medic și unul cu asistent medical, între Roșia și Vurpăr, la un accident rutier produs între două autoturisme. La sosirea echipajelor, s-au găsit patru victime, iar echipajele SAJ și ISU au asistat medical un adult și trei minore.
„Echipajele SAJ au transportat la spital după cum urmează: un bărbat de 21 de ani cu traumatism toracic și traumatisme la membrele inferioare, o minoră de 16 ani cu traumatism de coloană vertebrală și o minoră de 13 ani cu traumatism la genunchiul drept. Echipajul ISU a transportat la CPU Luther o minoră de 15 ani cu traumatism la umărul drept” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă






























































