
Coliziune motocicletă-moped soldată cu 2 răniți
Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs în municipiul Sibiu, pe Șoseaua Alba Iulia.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea o mototocicletă spre zona centrală a municipiului, în apropierea intersecției cu strada Ștrandului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Alba, din cauza nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu un moped condus în fața sa de un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Sibiu, care se deplasa pe aceeași direcție.
Conducătorul mopedului, precum și pasagera acestuia, o femeie în vârstă 45 de ani, domiciliată în Sibiu, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital, conștienți. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului” spune Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Pompierii sibieni au intervenit de urgență pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, la un accident rutier în care au fost implicate o motocicletă și un moped. La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ cu medic.
„O femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani care a suferit o contuzie cervicală a fost transportată la UPU Sibiu de către echipajul SMURD. Un bărbat în vârstă de aproximativ 46 de ani care a suferit un traumatism la picior a fost preluat de către ambulanța SAJ” a declarat Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj cu medic, în Sibiu pe Șoseaua Alba Iulia, la un accident rutier produs între două motociclete. Echipajele SAJ și ISU sosite la fața locului au asistat medical două pesoane.
„Echipajul SAJ a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 46 de ani care a suferit un traumatism de membru inferior și l-au transportat pe acesta la UPU Sibiu. Echipajul ISU a transportat la spitalul o femeie de 45 de ani, de asemenea victimă a accidentului” a precizat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă




























































