
Trei bărbați reținuți | Au intrat noaptea peste un tânăr în casă și l-au bătut
La data de 4 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și Postului de Poliție Hoghilag au reținut pentru 24 de ore, trei localnici în vârstă de 18, 29 și 56 de ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
„În fapt, în noaptea din 02/03 martie, în jurul orei 00:20, cei trei localnici ar fi pătruns în locuința unui bărbat în vârstă de 44 de ani, din Hoghilag, care la acel moment se afla împreună cu un alt localnic de 29 de ani. Pe fondul unui conflict mai vechi cei trei bărbați l-ar fi agresat fizic pe tânărul de 29 de ani.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de cei trei bărbați în vârstă de 18, 29 și 56 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș. Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Hoghilag” spune Ana Mureșan, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ACTUALIZARE:
La data de 5 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de cei trei bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
Foto: arhivă






























































