
Rezultate foarte bune pentru echipele de tenis de masă ale CSM Mediaș la Campionatul Național
În perioada 13–15 februarie 2026, au avut loc meciurile din returul Campionatului Național, iar sportivii de la CSM Mediaș au obținut rezultate foarte bune, atât la masculin, cât și la feminin.
Astfel, la Divizia „A” Masculin, care s-a defășurat la București, echipa formată din Dodean Adrian, Iacob Bogdan, Uță Adrian și Stoica Kewin, alături de antrenorul Sterea Viorel, a obținut locul II.
La Divizia „A” Feminin, care s-a desfășurat la Moinești în județul Bacău, prima echipă a CSM Mediaș formată din Moga Mădălina, Moca Mara, Hila Beatrice și Herciu Gabriela, a încheiat competiția pe Locul IV la nivel național. De asemenea, la Divizia „B” Feminin, desfășurată tot la Moinești, cea de-a doua echipă, alcătuită din Budiu Ioana, Cucerzan Sonia, Comșa Patricia și Bîrloncea Mara, a obținut Locul VI.
„Felicitări sportivilor pentru aceste performanțe! Munca, seriozitatea și dedicarea lor ne fac mândri și ne motivează pentru competițiile viitoare. Mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat! Fără susținerea lor, aceste rezultate nu ar fi fost posibile. Continuăm împreună spre noi reușite!” este mesajul CSM Mediaș.
































































