
Accident cu 2 răniți pe strada 1 Decembrie | Un autoturism s-a oprit într-un stâlp | VIDEO
Sâmbătă după-amiază s-a produs un accident de circulație pe strada 1 Decembrie din cartierul Gura-Câmpului. Au fost implicate două autoturisme, iar două persoane au fost rănite.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiști rutieri au stabilit faptul că, în timp ce se deplasau pe aceeași direcție de mers, cel mai probabil pe fondul unei depășiri neregulamentare, șoferul unui autoturism în vârstă 21 de ani, domiciliat în Târnava, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un medieșean în vârstă de 22 de ani, după care a ricoșat într-un stâlp.
În urma coliziunii, șoferul de 21 ani, precum și un pasager de aceeași vârstă, domiciliat în Mediaș, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital. Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier” spune Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere au intervenit de urgență pe strada 1 Decembrie din Mediaș la un accident rutier în care au fost implicate trei persoane.
„În urma evaluării medicale două persoane au fost transportate la spital: un bărbat în vârstă de 21 de ani cu traumatism abdominal și escoriații, transportat de echipajul SMURD și un bărbat în vârstă de 21 de ani cu multiple traumatisme, transportat de echipajul SAJ. Cea de-a treia persoană implicată a refuzat transportul la spital” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu un echipaj cu medic în Mediaș pe strada 1 Decembrie, la un accident rutier cu implicarea a trei persoane. Echipajele SAJ și ISU au asistat medical două victime.
„Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unui bărbat de 21 de ani care a suferit un traumatism cranian, un traumatism facial și de torace. Bărbatul a fost transportat la CPU Medias în stare stabilă. A doua victimă a fost transportată la spital de către un echipaj ISU” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
































































