
Medieșean de 60 ani depistat la volan cu permisul suspendat
La data de 22 noiembrie, în jurul orei 18:40, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe strada Cloșca de către un localnic, în vârstă de 60 de ani.
„Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 335 alineatul 2 din Codul Penal” a declarat Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă

































































