
Acțiune de amploare pe A1 | Șoferiță depistată cu 187 km/h | Foto
La data de 11 noiembrie, între orele 10:00 – 14:00, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, în colaborare cu specialiști ai Registrului Auto Român (RAR), au desfășurat o acțiune în sistem integrat.
Aceasta a avut a obiectiv verificarea modului de echipare a autovehiculelor pentru sezonul rece și prevenirea accidentelor rutiere prin combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente pe autostradă (viteză neadaptată, oboseală în conducere depășirea neregulamentară, defecțiuni tehnice, alte preocupări în conducere etc.).

„În cadrul activităților desfășurate la kilometrul 266, în zona localităților Cristian – Săliște, au fost verificate 152 de autovehicule și aplicate 112 sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de aproximativ 50.000 lei, dintre care 36 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 2 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru defecțiuni tehnice, 11 pentru neportul centurii de siguranță, 18 pentru nerespectarea timpilor de odihnă, 2 pentru lipsă RCA și 34 pentru alte abateri.
Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare, precum și 2 plăcuțe de înmatriculare. O conducătoare auto în vârstă de 34 de ani, din județul Bacău, a fost depistată circulând spre județul Vâlcea cu viteza de 187 km/h pe un sector de drum cu limită de 130 km/h. Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.822,50 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar dreptul acesteia de a conduce pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.
Polițiștii brigăzii rutiere vor continua acțiunile pentru prevenirea producerii de accidente de circulație și asigurarea unui trafic fluent și sigur pe Autostrada A1” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.






























































