Acasă Sibiu

Incendiu la o casă de locuit | Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale | Foto

692

Incendiu la o casă de locuit | Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale | Foto

Pompierii sibieni au intervenit de urgență în localitatea Veștem pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o casă de locuit. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

ACTUALIZARE:

Din nefericire, în anexa din curtea casei a fost găsit un bărbat în vârstă de 66 de ani, care prezenta rigiditate cadaverică. Anexa nu a fost afectată de flăcări. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost utilizarea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

ACTUALIZARE 1:

La data de 10 noiembrie 2025, Centrul Operațional a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că la un imobil din localitatea Veștem se manifestă un incendiu.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, precum și pompieri din cadrul ISU Sibiu în vederea stingerii incendiului. În urma verificărilor efectuate, într-o anexă a imobilului care nu a fost afectată de incendiu, a fost identificat un bărbat de 66 de ani, decedat, domiciliat în acel imobil.

Trupul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Județean Sibiu, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului. De asemenea, sunt în curs verificari pentru a se stabili daca există o legatură de cauzalitate între decesul bărbatului și incendiul manifestat în locuință, urmând a fi dispuse măsuri juridice în consecință.

Cercetările sunt continuate de către Secția nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.

Foto: ISU Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.