Acasă Nova TV

Doliu în Biserica greco-catolică | A murit cardinalul Lucian Mureșan

25

Doliu în Biserica catolică | A murit cardinalul Lucian Mureșan

Cardinalul Lucian Mureșan, întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a murit joi, 25 septembrie 2025, la Blaj, scrie Vatican News. Anunțul a fost făcut joi după-amiază de către Biroul de presă al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia. Regretatul prelat, al treilea cardinal român din istorie, avea 94 de ani.

Exmatriculat din facultate, persecutat de Securitate și nevoit să muncească într-o carieră de piatră, Cardinalul Lucian Mureșan a fost hirotonit în decembrie 1964 de către episcopul auxiliar al Maramureşului și a devenit astfel preot clandestin, continuând, în acelaşi timp, să lucreze în cariera de piatră şi apoi la Direcţia de Drumuri şi Poduri. În 4 iulie 1994, a fost numit de Papa Ioan Paul al II-lea ca Arhiepiscop al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a publicat o biografie a cardinalului Ioan Mureșan

Comunicatul Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş

Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco–Catolice din România, a trecut la Domnul

Cu regret și durere în suflet, dar întăriți de speranță în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, anunțăm că astăzi, 25 septembrie 2025, la ora 13:20, Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a trecut la Domnul, la vârsta de 94 de ani.

Toți cei care l-au cunoscut pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, episcopi, preoți, persoane consacrate și credincioși, înalță rugăciuni pentru odihna sufletului blândului slujitor al Domnului, cu credință în Mântuitorul nostru Isus Cristos, Cel Înviat a treia zi.

«Cu sfinții odihnește, Cristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Amin!»

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.