
Cupa Mediașului la viteză în coastă gata de start | Prezentarea piloților în Piața Corneliu Coposu
63 piloți se vor întrece în zilele de 30 și 31 august pe Hula Baznei, în cadrul celei de-a șasea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Vineri seara de la ora 19:30 pe platoul din fața Primăriei Mediaș, vor avea loc verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografia oficială a participanților și de prezentarea tuturor concurenților.
Ulterior, sâmbătă sunt programate recunoașterile și antrenamentele, în timp ce manșele de concurs vor avea loc duminică după-amiază.
„Cupa Mediașului” este organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului de pe Târnava Mare și Clubul Sportiv Municipal Mediaș, cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani.


































































