
Minoră de 13 ani găsită spânzurată într-o locuință
În această dimineață, prin apel 112, o femeie a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că pe strada Oștirii din municipiul Sibiu și-a găsit fiica de 13 ani, spânzurată în locuință.
„La fața locului s-au deplasat echipaje medicale și polițiști, stabilindu-se că aspectele sesizate se confirmă. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, însă salvatorii nu au putut decât să constate decesul.
„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe strada Oștirii din municipiul Sibiu, pentru a acorda asistență medicală unei minore de 13 ani, posibil spânzurate. La fața locului, din nefericire, fetița nu prezenta semne vitale, medicul fiind nevoit să declare decesul acesteia” spune Raluca Marcu, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă
































































