Acasă Nova TV

Maraton teatral la Sala Traube | A început Festivalul Național „Silvia Ponciu” | Program

158

Maraton teatral la Sala Traube | A început Festivalul Național „Silvia Ponciu” | Program

La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 27-29 iunie va avea loc la Mediaș, Festivalul Național de Teatru „Silvia Ponciu”.

Evenimentul ajuns la ediția cu numărul 2 este organizat de către Trupa de teatru „Noi și …Atât” în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș. Spectacolele care vor fi susținute de trupe de teatru din țară, vor avea loc zilnic la Sala Traube.

Festival teatru Medias

Piese deosebite

Festivalul de teatru va debuta vineri, 27 iunie, de la ora 18:00, cu spectacolul „Irma VEP/les VAMPIREs”, cu Irina Margareta Nistor și Radu Rădescu.

Structura dramatică a spectacolului-lectură face legătura între două expresii iconice ale primei eroine de tip „femme fatale” din istoria filmului: Irma Vep, pe de o parte, personajul interpretat de Musidora în serialul clasic „Les Vampires” al lui Louis Feuillade și pe de altă parte, imaginea modernă a aceluiași personaj din remake-ul contemporan lui Olivier Assayas.

Seara de la ora 19:00, trupa de teatru „Noi și … Atât” va prezenta piesa „Croitorul de dame” de Georges Feydeau.

Zi plină

Programul celei de-a doua zile a festivalului, sâmbătă, 28 iunie, va debuta dimineața la ora 10:00 cu spectacolul pentru copii „Păcală și Tândală: râd de proști”, prezentat de Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj. O oră mai târziu va avea loc un alt spectacol pentru copii, „Peripețiile Scufiței Roșii” de Charles Perrault și frații Grimm, prezentat de trupa de teatru „Dan Alecsandrescu” din Roman.

După-amiaza de la ora 17:30 este programată piesa „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, prezentată de trupa de teatru „Unison”. De la ora 18:30, spectatorii prezenți la Sala Traube vor putea „Monolog” cu Victoria Dicu, de la Teatrul Național București. În fine, de la ora 19:00, Teatrul „Traian Grozăvescu” din Lugoj va prezenta piesa „Doctor fără voie” de Jean Baptiste Poquelin.

Teatru și expoziție

Cea de-a treia și ultima zi a festivalului de la Mediaș va debuta duminică, 29 iunie, de la ora 18:00 cu spectacolul „Rețeta fericirii”. Acesta va fi prezentat de Grupul Skepsis Alba Iulia. O oră mai târziu va începe piesa „Revelion la baia de aburi” de Eldar Reazanov și Emil Braghinski, prezentată de Trupa de teatru „Joker” din Medgidia.

Festivalul de teatru de la Mediaș va fi prezentat de Gheorghe Filip. Participanții vor avea ocazia să vadă la Sala Traube și o expoziție de caricaturi aparținând lui Criv Vecerdea Cristinel, care a participat la numeroase saloane de caricatură în străinătate și a obținut un număr mare de premii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.