
Autocamion în flăcări în urma unui scurtcircuit electric | Foto
Luni după-amiază ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 1 la intrare în localitatea Cristian pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la un autocamion. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, una de descarcerare și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor, incendiul se manifestă generalizat la întregul autocamion.
„Pompierii au lichidat incendiul. Acesta s-a manifestat la un autocamion care staționa, remorca fiind încărcată cu electrocasnice mici. În urma incendiului izbucnit în urma unui scurtcircuit electric, capul tractor a ars în totalitate.
Pompierii au reușit să salveze aproximativ jumătate din încărcătura autocamionului. Din fericire nu au fost victime” a declarat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Foto: ISU Sibiu






























































