
Accident deosebit de grav pe A1 | O persoană a murit, 2 au fost rănite
Duminică dimineața, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Sibiu au intervenit la un accident deosebit de grav produs pe A1, la kilometrul 259, pe sensul Sebeș – Sibiu, în zona localității Cristian.
„În timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din județul Tulcea, a pătruns pe banda de urgență, unde a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu tir, oprit și semnalizat corespunzător. Din păcate, în urma impactului, o femeie în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturism, a decedat.
De asemenea, au suferit vătămări corporale alți doi pasageri din autoturism, o femeie în vârstă de 21 de ani și un copil în vârstă de 1 an, care au fost transportați la spital conștienți. Toate victimele sunt din județul Tulcea. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs aceste accident rutier” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
ISU Sibiu a intervenit de urgență în această dimineață pe A1 sensul de mers spre Sibiu, în zona localității Cristian la un accident rutier deosebit de grav. La fața locului pompierii au fost mobilizați cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere. De asemenea, au intervenit și după echipaje SAJ.
Sosite la fața locului, forțele de intervenție au constatat că este vorba despre un accident din care au rezultat trei victime: o femeie în vârstă de 48 de ani în stop cardio-respirator, care în ciuda eforturilor depuse prin manevrele de resuscitare nu a răspuns acestora, fiind declarată decedată, o femeie în vârstă de 21 de ani cu traumatism cranio cerebral, a fost transportată la UPU Sibiu și un minor în vârstă de 1 an și 3 luni fără marcă traumatică, transportat preventiv la CPU Luther” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SAJ Sibiu a intervenit cu două echipaje, unul de tip B și unul cu medic la un accident rutier produs pe A1 pe sensul Sebeș-Sibiu, în apropiere de Cristian.
„Echipajele SAJ și ISU sosite la fata locului au asistat medical trei persoane după cum urmează: femeie, 48 de ani, aflată în SCR, s-au început manevrele de resuscitare, femeie, 21 de ani traumatism cranian și minor 1 an și 3 luni fără mărci traumatice. Un bărbat a refuzat examinarea. Echipajul de tip B SAJ a transportat copilul la CPU Luther împreună cu tatăl.
Echipajul ISU a transportat femeia de 21 de ani la UPU Sibiu. Din păcate manevrele de resuscitare nu au avut succes și femeia de 48 de ani a fost declarata decedată” a declarat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu” a declarat Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: SAJ Sibiu
































































