
Bugetul Mediașului dezbătut public | Peste 70% din fonduri merg către investiții
Bugetul Mediașului a fost dezbătut public la sediul municipalității din Piața Corneliu Coposu. Primarul Gheorghe Roman a explicat, pe scurt, care sunt direcțiile principale în ceea ce privește cheltuirea banilor publici în acest an. Mediașul va avea în 2025 un buget de aproximativ 352 milioane de lei, iar peste 70% din bani vor merge către investiții, lucrări de reparații și de întreținere.
Bugetul local va fi votat de către Consiliul Local Mediaș în cadrul unei ședințe extraordinare care se va desfășura în data de 17 martie.































































