
Femeie lovită pe trecerea de pietoni de un șofer de 76 ani.
Luni dimineața, polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Rahovei, în municipiul Sibiu. O femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni a fost lovită de un autoturism.
„În timp ce conducea un autoturism, în apropiere de intersecția cu strada Oștirii, un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Cisnădie, a acroșat o sibiancă în vârstă de 66 de ani, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni. Femeia a fost transportată la spital conștientă” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe strada Rahovei din municipiul Sibiu pentru a acorda asistență medicală unei femei acroșată de un autoturism.
„Femeia în vârstă de 66 de ani a suferit un traumatism cranian și a fost transportată la UPU Sibiu conștientă” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
































































