
Performanță de excepție la Mondiale pentru karatiștii de la Ippon | Ei sunt campionii noștri!
Clubul Sportiv Ippon Mediaș a obținut a obținut o performanță de excepție la Campionatul Mondial de Karate WUKF din Mexic. Sportivii medieșeni Taria Nagy, Andrei Toma și Mihai Toma, au câștigat nu mai puțin de 12 medalii, câte 4 fiecare. Aceștia au obținut câte o medalie de aur și una de argint la individual, respectiv câte 2 medalii de aur cu echipa în probele de kata și kumite.
„Ei sunt campionii noștri! Ne fac mândri în fiecare zi! De peste 10 ani ne bucurăm sau plângem, dar mereu mergem mai departe împreună. Ei au rămas în sală atunci cand ceilali zeci, alături de care au început antrenamentele, au renunțat. Ei au revenit pe tatami, după dezamagiri, competiții pierdute sau accidentări, cu aceeași dorință să progreseze, să fie cei mai buni. Sunt un exemplu de perseverență, ambiție, dăruire și dragoste pentru ceea ce fac, iar astăzi, după peste 10 ani de muncă, sunt apreciați atât în țară, cât și în străinătate de către antrenori, colegi sau adversari.
Astăzi sunt CAMPIONI MONDIALI! Sunt atât de mândră de ei, de sportivii care sunt, dar în special de oamenii care devin. Mulțumim întregii familii CS Ippon Mediaș și comunității din orașul nostru! Am simțit energia și dragostea din plin săptămâna trecută! Mulțumim pentru sprijin domnul primar Gheorghe Roman și echipei acestuia de la Primăria Municipiului Mediaș” spune antrenorul Dora Hanga.
Participarea sportivilor medieșeni la Campionatul Mondial de Karate WUKF din Mexic a fost posibilă cu sprijinul financiar al Primăriei Mediaș

































































