
Cupa Mediașului la viteză în coastă | Câștigătorii ediției 2024 | VIDEO.
44 de piloți au concurat la sfârșitul săptămânii trecute pe Hula Baznei, în cadrul etapei cu numărul 3 din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Sâmbătă, programul a cuprins manșe de recunoaștere și antrenamente cronometrate, iar duminică au avut loc cele două manșe de concurs. În prezența unui public numeros, cu o vreme frumoasă, piloții au turat motoarele și au încercat să parcurgă într-un timp cât mai scurt cei 3,1 kilometri ai traseului.
Pe podiumul competiției au urcat anul acesta la categoria Open, Emil Ghinea, Elias Răduță și Radu Benea. „King of the Hill”, pilotul care a realizat cel mai bun timp al traseului, 1:25’462, a fost Emil Ghinea. Totodată, acesta a stabilit un nou record al traseului de la Mediaș, reușind să bată timpul reușit de Emil Nestor în anul 2019. Festivitatea de premiere a câștigătorilor a avut loc duminică seara în Piața Corneliu Coposu.
Medieșeanul Florin Roșca a reușit și de această dată un rezultat foarte bun reușind să ocupe locul 1 la grupa 4 și la clasa 4A. Cupa Mediașului la viteză în coastă a fost organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Municipiului Mediaș și Clubul Sportiv Municipal Mediaș cu sprijinul Asociației Mediaș 750 de Ani.

































































