
Agent de poliție acroșat de un autoturism | Șoferul era băut și circula cu viteză peste limita legală
Sâmbătă seara în jurul orei 19.30, în timp ce efectua activități specifice pe linie rutieră, pe DJ 106B, în localitatea Șura Mică, un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului a fost acroșat de un autoturism condus de către un bărbat căruia agentul îi făcuse semn să oprească întrucât fusese surprins de aparatul radar circulând cu viteză peste limita legală.
„Agentul a suferit excoriații superficiale, fără a necesita transportul la spital. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto, în vârstă de 54 de ani, din Ocna Sibiului, a indicat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu” spune Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanta Județean Sibiu cu medic, a fost solicitat în jurul orelor 19:30 în localitatea Șura Mică pentru a asista medical un bărbat, agent de poliție, aflat în misiune, care a fost acroșat de către un autoturism.
„Bărbatul a suferit excoriații minore la glezna stânga și nu a necesitat transportul la spital” spune Vasile Scridon, Purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.
Foto: arhivă































































