
Beat, drogat și fără permis nu a oprit la semnal și a fugit de polițiști.
La data de 4 februarie, în jurul orei 01.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Gladiolelor. Conducătorul auto și-a continuat însă deplasarea până pe strada C.I. Nottara, unde polițiștii au reușit oprirea autoturismului în cauză.
„La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Cristian, iar din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Testările specifice pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive au indicat atât un rezultat de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și un rezultat pozitiv în ceea ce privește consumul de substanțe interzise.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge și a consumului unor substanțe interzise. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive” a declarat Elena Welter, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
































































