
Tânăr de 22 ani depistat la volan sub influența a 2 substanțe psihoactive.
La data de 26 mai, în jurul orei 02:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au oprit un autoturism condus pe strada Frunzei, de către un sibian, în vârstă de 22 de ani.
Tânărul a fost testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul indicând valori pozitive la amfetamină și cannabis, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Foto: arhivă





























































