
Lucrările pe pachetul de 9 străzi din zona aviației se apropie de finalizare.
La sfârșitul acestei veri se vor finaliza lucrările pe pachetul de nouă străzi din zona fostei aviații. Pe aceste artere s-a lucrat la rețele de canalizare pluvială, s-a realizat canalizația subterană pentru comunicații, iar ulterior infrastructura rutieră. Valoarea totală a proiectului finanțat din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală 2 și bugetul local, se ridică la aproximativ 20 milioane de lei.
Străzile pe care s-a lucrat în zona aviației sunt Memorandist Dionisie Roman, Vlad Țepeș, Protopop Ioan Moldovan, Doctor Octavian Fodor, Trandafirilor, Intrarea Aviației, Dealul Furcilor, Petru Maior și Aurel Vlaicu.

































































