
Incendiu la o hală dezafectată.
Pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină miercuri dimineață la un incendiu în municipiul Sibiu la fosta fabrică Independența situată pe malul Cibinului.
,,La fața locului intervin două autospeciale de stingere, o autoscara și un echipaj SMURD. Incendiul se manifestă în interiorul unei hale dezafectate cu degajare mare de fum. Din primele informații ard deșeuri de mase plastice și cauciucuri” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.































































