
Furtună puternică aseară la Cluj-Napoca dar și în zona limitrofă municipiului. Străzile au fost inundate, copacii rupți și multe locuințe au rămas fără curent electric.
A căzut grindină aseară târziu în zona Cluj-Napoca. Zeci de pompieri au intervenit toată noaptea pentru a îndepărta copacii doborâți de vijelie. Până la miezul nopţii de duminică spre luni, la ISU Cluj au fost înregistrate 80 de solicitări, la care au intervenit 11 echipaje formate din 30 de pompieri.
” … Sunt 11 echipaje ale ISU Cluj, constituite din 30 de pompieri, cu utilaje şi mijloace specifice, sprijinite de Serviciul Spaţii Verzi, din cadrul primăriei Cluj Napoca, şi asociaţia CERT, care răspund unui număr de 80 de solicitări,” a anunțat azi noapte ISU Cluj.
Echipajele de intervenție au intervenit și pentru îndepărtare arborilor din curtea secţiei de hematologie a Institutului Oncologic, pentru că blocau accesul ambulanţelor. Echipaje ISU a acţionat şi la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, unde a fost smuls acoperişul.






























































