
Tânăr din Laslea la volan cu 1,02 alcoolemie.
La data de 8 iunie, în jurul orei 20:00, polițiștii Postului de Poliție Laslea au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe raza localității Florești. Este vorba despre un localnic în vârstă de 26 de ani, a cărui concentrație de alcool în aerul expirat a fost de 1,02 miligrame/litru.
Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge.
În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Foto: arhivă































































