
2 bărbați din Copșa Mică amendați pentru nerespectarea carantinei.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în filtre rutiere, zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 45 polițiști .
Astfel, au fost verificate 533 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 49 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 91 de mijloace de transport, din care 11 mijloace de transport în comun.
,,În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 de lei. Dintre acestea, 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind carantina. În acest caz este vorba despre doi bărbați, unul în vârsta de 22 și al doilea 53 se ani, ambii domiciliați in Copșa Mică, care nu au fost găsiți la domiciliu” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
































































