
Cu un om în minus Gaz Metan a fost echipa mai bună la Giurgiu.
Alb-negrii au fost echipa mai bună la Giurgiu, asta chiar dacă au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o repriză după eliminarea lui Dumitru Cardoso.
Sergiu Ciocan și Nasser Chamed în prima repriză, respectiv Sergiu Buș în actul secund au semnat ocaziile Gazului Metan, care a acumulat 24 puncte, dar rămâne pe locul 6 în play-off.
Antrenorul Dusan Uhrin Jr. a stat pe bancă la doar câteva ore după ce a ajuns în România.
Gaz Metan a avut prima șansă la poarta Astrei în minutul 9. Gabriel de Moura a trimis o minge în careu către Sergiu Buș, acesta a preluat, dar a trimis peste poarta lui David Lazar.
Peste alte zece minute, gaziștii au avut o șansă mare de a deschide scorul. Sergiu Buș l-a deschis foarte bine pe Sergiu Ciocan, acesta a pătruns dar a șutat pe lângă poarta Astrei.
După o jumătate de oră de joc, Răzvan Pleșca a respins în lateral lovitura liberă bătută de Constantin Budescu, iar apoi în minutul 34, Kehinde Fatai a pătruns foarte bine pe partea stângă, a centrat în careu, dar Albert Stahl nu a reușit să reia spre poartă. În minutul 41,
Dumitru Cardoso a văzut cartonașul roșu după o intrare cu talpa la Gabriel Simion.
Cu un om în minus, gaziștii puteau intra în avantaj la pauză, dar portarul Astrei a reușit să respingă șutul lui Nasser Chamed din marginea careului de 16 metri.
Gaz Metan a continuat să atace și în repriza a doua, asta chiar dacă a evoluat în inferioritate numerică, iar în minutul 51 a avut o altă ocazie mare de a marca.
Șutul lui Sergiu Buș cu stângul din interiorul careului de șaisprezece metri a lovit bara porții lui Lazar.
De partea cealaltă, în minutul 72, Alexandru Ioniță a tras mult peste poarta apărată de Răzvan Pleșca, după ce a încercat o execuție pretențioasă.
Foto: arhivă





























































