
Încă un șofer a fost depistat drogat la volan.
Joi seara în jurul orei 19:00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au testat cu aparatul DRUGTEST un localnic în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism pe strada Banatului. Întrucât rezultatul testării a fost unul pozitiv la substanța THC 5 Cannabis, conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența unor substanțe psihoactive.
Foto: arhivă































































