
Joi după-amiază s-a produs un accident soldat cu 3 răniți pe DJ 106 E.
Pe fondul vitezei neadaptate, un șofer care circula dinspre Orlat spre Cristian, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus și a ieșit în afara carosabilului.
În urma accidentului au rezultat trei răniți. Echipajele Smurd au preluat o femeie de 55 ani cu traumatism cranio-facial și contuzie membru superior și o femeie de 33 ani, pentru investigații suplimentare. De asemenea, SAJ a preluat un bărbat de 21 ani cu traumatism coloană cervicală, traumatism membru superior și traumatism cranio- cerebral.


































































