Acasă Sibiu

230 sancțiuni aplicate pe A1 | Șofer depistat cu 192 km/h

56

230 sancțiuni aplicate pe A1 | Șofer depistat cu 192 km/h

În acest weekend, polițiștii din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat activități în scopul creșterii gradului de disciplină rutieră pe tronsoanele aflate în competență. În urma activităților desfășurate, polițiștii au verificat peste 250 de autovehicule și au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 137.000 lei.

Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere, pentru abateri privind circulația pe drumul public, pentru depășirea vitezei maxime admise cu peste 50 km/h, pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și pentru neportul centurii de siguranță. De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare, ca urmare a neregulilor tehnice constatate.

Un conducător auto în vârstă de 43 de ani, din județul Cluj, a fost depistat circulând cu viteza de 192 km/h pe un sector de drum cu limită de 130 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,50 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002, iar dreptul acestuia de a conduce pe drumurile publice a fost suspendat pentru o perioadă de 90 de zile.

Polițiștii Brigăzii Rutiere continuă acțiunile pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente și pentru protejarea vieții tuturor participanților la trafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.