
Eveniment rutier la Dârlos, provocat de un tânăr de 18 ani fără permis
În data de 25 ianuarie, în jurul orei 10:00, polițiștii Secției numărul 2 Poliție Rurală Mediaș au fost sesizați de către un bărbat din Dârlos cu privire la faptul că în cursul nopții precedente autoturismul său, parcat în fața locuinței, a fost avariat de către un alt autoturism.
„În urma activităților specifice efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că evenimentul rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul reclamantului s-a produs în noaptea de 24 ianuarie, în jurul orei 23:36. De asemenea, a fost identificat autoturismul dar și persoana care l-a condus, respectiv un tânăr de 18 ani, domiciliat în Dârlos, cu privire la care s-a stabilit că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Mai mult decât atât, poliţiştii au stabilit faptul că mașina i-a fost încredințată spre conducere de către proprietarul mașinii, aflat împreună cu acesta în autovehicul în momentul producerii evenimentului rutier.
În cauză, se efectueze cercetări pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autoturism de către o persoană care nu deține permis de conducere și încredințarea unui autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere” a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Foto: arhivă




























































