
Pieton lovit de un autoturism pe strada Gravorilor din Vitrometan
Marți după-amiază s-a produs un accident de circulație pe strada Gravorilor din municipiul Mediaș. Un medieșean în vârstă de 45 ani care traversa strada a fost acroșat de un autoturism condus de o femeie în vârstă de 33 ani, domiciliată în Mediaș.
„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că în timp ce conducea un autoturism pe strada Gravorilor, o localnică de 33 de ani a acroșat un pieton, respectiv un localnic de 45 de ani, care se angajase în traversarea străzii.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și luarea măsurilor legale” a precizat Alecsandra Rugaci, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă
































































