
Un șofer cu 0,80 alcoolemie a intrat cu mașina în poarta de acces a unei unități medicale
La data de 9 octombrie, în jurul orei 04:50, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Transilvaniei, un sibian în vârstă de 37 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu poarta de acces a unei unități medicale.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate și a testării alcooscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,80mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Muncipiului Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință” a declarat Luciana Lazăr, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Foto: arhivă