
Mediaș 120 | Cum a fost la acțiunea de caritate „1 Milion de stele” ediția 2025
Acţiunea de caritate „1 Milion de stele” s-a bucurat de un interes ridicat. Câteva sute de persoane au fost prezente la sfârșitul săptămânii trecute în parcarea Bisericii Greco Catolice „Sfinţii Petru şi Pavel” de pe strada Sticlei. Acestea au urmărit programul artistic pregătit de copiii de la mai multe unităţi de învăţământ și au donat pentru susținerea activității Centrului de recuperare neuromotorie „Pruncul Isus” Mediaș.
Acţiunea de caritate „1 Milion de stele” a ajuns anul acesta la cea de-a paisprezecea ediţie.

































































