
Bărbat din Axente Sever depistat băut la volan în Agârbiciu
La data de 18 octombrie, în jurul orei 20:45, în localitatea Agârbiciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală, de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, domiciliat în comuna Axente Sever.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, se continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Foto: arhivă































































