Acasă Nova TV

Ajutoare pentru încălzirea locuinței la Mediaș | Tot ce trebuie să știți

367

Ajutoare pentru încălzirea locuinței la Mediaș | Tot ce trebuie să știți

Familiile cu venituri pe cap de membru sub 1.386 de lei vor beneficia şi în această iarnă de ajutoare pentru încălzirea locuinței. De luni, 13 octombrie, Direcţia de Asistenţă Socială Mediaş va începe preluarea cererilor pentru acordarea acestor ajutoare în perioada sezonului rece 2025-2026.

În funcție de veniturile pe care le au, medieșenii vor primi între 25 și 250 de lei pentru încălzirea cu gaze naturale, între 50 și 500 de lei pentru încălzirea cu energie electrică și între 32 și 320 de lei pentru încălzirea cu lemne. De asemenea, se va acorda și anul acesta un supliment pentru energie, în sumă fixă.

Dosarele complete pentru obținerea ajutorului de încălzire se pot depune până în data de 14 noiembrie. După această dată se vor înregistra cereri, dar beneficiarii vor primi acest ajutor începând cu luna în curs pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective și începând cu data de 1 a lunii următoare depunerii cererii pentru cei care au depus după data de 20 a lunii respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.