Acasă Nova TV

30 de copii din Mediaș, Sibiu, Agnita și Ighișu Nou participă la Concursul „Taina Lăzii de Breaslă”

200

30 de copii din Mediaș, Sibiu, Agnita și Ighișu Nou participă la Concursul „Taina Lăzii de Breaslă”

Asociația Ordinul Cavalerilor de Mediaș anunță înscrierea a 30 de copii din localitățile Mediaș, Sibiu, Agnita și Ighișu Nou la Concursul „Taina Lăzii de Breaslă”, organizat în cadrul Proiectului „Reconstituirea Breslelor la Mediaș – o inițiativă interdisciplinară de revitalizare a patrimoniului imaterial în Transilvania”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), sesiunea II/2025.

Concursul se desfășoară în perioada 1–10 octombrie 2025 și își propune să stimuleze creativitatea copiilor prin reconstituirea simbolică a unei „lăzi de breaslă” – element central al vieții meșteșugărești din Evul Mediu.

Calendarul activităților:
  • 1–5 octombrie: înscrierea participanților;
  • 6–8 octombrie: sesiuni de pregătire și asistență oferite de meșterii proiectului;
  • 10 octombrie: workshop tematic și festivitatea de prezentare și jurizare la Centrul de Documentare și Informare – Muzeul Gazelor Naturale, Mediaș.

În perioada 6–8 octombrie, copiii participanți au beneficiat de asistență practică din partea meșterilor implicați în proiect – reprezentanți ai breslelor de armurieri, croitori, pielari, bărbieri și brutari. Sub îndrumarea acestora, au învățat despre simbolurile și semnificațiile lăzilor de breaslă și vor începe să le decoreze cu materiale, culori și însemne inspirate din tradițiile medievale.

Daniela Lupu, asistent manager în cadrul Proiectului „Reconstituirea Breslelor la Mediaș – o inițiativă interdisciplinară de revitalizare a patrimoniului imaterial în Transilvania” alături de o parte din echipa Asociației Ordinul Cavalerilor de Mediaș s-a deplasat la cele două școli gimnaziale: Ighișu Nou – structură a Liceului Tehnologic Automecanica Mediaș și C.I. Motaș – structură a Școlii ,,Cireșarii”.

În cadrul workshopului din data de 10 octombrie 2025, copiii vor aprofunda semnificația și simbolistica „lăzii de breaslă” – spațiul sacru în care meșterii își păstrau documentele, sigiliile și secretele meseriei.

Invitat special al evenimentului este Andrei Prian, Președinte al Asociației Istorie Vie din Cluj-Napoca, care va susține o prezentare interactivă despre rolul breslelor în viața comunităților medievale și va vorbi copiilor, în mod special, lada de breaslă.

Juriul alcătuit din: Ioana Matei – președintele juriului, reprezentant Biserica Evanghelică, Iulia Arone – masterand în istorie, Diana Macarie – conservator Muzeul Municipal Mediaș, Angela Păucean – muzeograf, Muzeul Gazelor Naturale și Ada Gheorghe – reprezentant mass media, realizatorul emisiunii Mediaș 120 vor evalua lucrările conform unor criterii clare: utilitatea, estetica, materialele folosite și prezentarea creativă.

Cei mai talentați participanți vor fi recompensați cu premii constând în cărți, jocuri educative și diplome.

„Ne bucurăm să vedem entuziasmul copiilor și implicarea comunităților partenere. Concursul Taina Lăzii de Breaslă este o modalitate de a îmbina istoria cu imaginația și de a le oferi copiilor ocazia de a crea cu propriile mâini simboluri care au modelat identitatea orașelor transilvănene.  În etapa de diseminare a Proiectului, toate lucrările vor expuse într-o expoziție la sediul instituțiilor de învățământ partenere”, a declarat Antonela Sofia Barbu, manager de proiect.

Proiectul Reconstituirea Breslelor la Mediaș continuă astfel misiunea de revitalizare a patrimoniului imaterial, de formare a publicului tânăr și de consolidare a legăturilor dintre generații prin activități educaționale și artistice.

Eveniment: Workshop și Festivitatea de Premiere – Taina Lăzii de Breaslă
Data: 10 octombrie 2025, ora 11:00
Locație: Centrul de Documentare și Informare – Muzeul Gazelor Naturale, Mediaș

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.