
Un tânăr de 26 ani s-a răsturnat cu mașina și a avariat o țeavă de gaz
În această dimineață, polițiștii rutieri au intervenit la un autoaccident rutier produs DJ 106, între localitățile Sibiu și Rășinari.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106, direcția Rășinari – Sibiu, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 26 de ani din Rășinari, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma autoacidentului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital, conștient” spune Isabela Brad, Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere au intervenit de urgență la intrarea în localitatea Rășinari la un accident rutier.
„Echipajul SMURD a acordat asistență medicală unui tânăr de 26 de ani care a suferit un traumatism cranian. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu conștient. De asemenea, la fața locului au fost efectuate măsuri de prevenire a izbucnirii incendiilor, întrucât autoturimul a avariat o țeavă de gaz” a precizat Andreea Ștefan, Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Foto: arhivă






























































